TestCare arhetip te conduce acum?

Împărtășiri din comunitate

Cuvintele femeilor care au trecut prin cursurile, programele și ateliere oferite. Le public cu acordul lor, cum au fost transmise.

Imediat cum am luat respirația de detox uterin, am fost foarte hotărâtă să o fac zilnic și repetitiv astfel încât să elimin chistul de pe ovarul drept, și am făcut o timp de o lună cred în fiecare seară plus practici feminine în unele zile după care nu am mai simțit durere, iar următoarea dată când am fost la control chistul de pe ovarul drept se eliminase. Mulțumesc Adela! ❤️ 🤗
Eliza AldescuDetox Uterin
Respirația alchimică este poate singura care mă conectează la corpul acesta fizic minunat pe care îl am. Și dacă prin alte metode mă eliberez emoțional sau mental, totuși mă simt stoarsă de energie, însă respirațiile îmi dau energie. Sunt recunoscătoare că le-am descoperit și că ne-am cunoscut, Adela 😘. La respirația de azi am simțit că m-am conectat cu strămoașele mele și că am primit binecuvântarea lor.
Carmen HosuRespirația alchimică
Ești o sursă de inspirație pentru mine, Adela! Thank you!
Andra MariaCursuri și evenimente
Pentru mine a fost prima menstruație fără migrene. Cartea despre menstruație și mai ales cursul și explicațiile live ale Adelei au făcut să se deschidă în mine canalul de recepție și să înțeleg să mă odihnesc realmente la menstruație, să îmi odihnesc și mintea, nu doar corpul. De obicei îmi era tare rău, migrenele mă puneau la pat o zi sau două — acum nu îmi vine să cred că a trecut și m-am simțit bine. Mulțumesc tare, tare, Adela! 💗
AnonimăCurs online
Mi-a plăcut foarte mult că au fost diferite tehnici cu care am putut experimenta.
Orsolya AndrasCurs online de sexualitate feminină conștientă
L-am sunat aseara pe iubitul meu după refill și îmi zicea ca radiez, nu mă puteam opri din zâmbit 😄. Astăzi am făcut din nou respirația, și starea de după e minunată ❤️
AlexandraRespirația alchimică
Recomand din inimă respirațiile din cursurile Adelei! Pentru mine au fost o experiență care este dificil să fie cuprinsă doar in niște cuvinte descriptive, ci poți să le vezi efectul doar prin experimentare. În respirații lași mintea și te conectezi cu ce aduce la suprafață corpul ghidat de respirații conștiente. Fie că e durere sau bucurie, la final procesul este alchimizat de ghidarea Adelei. Recomand din inimă cursurile ei pentru a experimenta ceva din sfera nonliniară, pentru a fi mai aproape de simțire și pentru a te elibera de ceea ce te blochează, fie în experimentarea sexualității, fie a feminității. După primul curs am început să integrez în viața mea de zi cu zi aceste respirații și se simte așa bine!
Chris MariaProgramul Alchimia Pântecului
A fost foarte faină respirația de aseară! Eu am simțit multă iubire în inimă și puternic a fost conexiunea cu cerul. Am plâns de recunoștință și bucurie mult timp din meditație.
AndreeaRespirația alchimică
Un program wow, total diferit de ce am mai făcut până acum. Îl recomand cu drag tuturor celor care își dau voie.
Mihaela ConstantinescuCurs online de sexualitate feminină conștientă
Cel mai tare curs pe care am putut să-l fac până acum, și am făcut destule până acum! A venit la fix! Deși am mai lucrat pe acest subiect, cred că acum a venit momentul meu. Meditația de aseară m-a făcut super conștientă de multe chestii. Am plâns și am urlat de nu mă recunoșteam. S-au exprimat multe femei de pe linia arborelui mamei prin mine.
AnonimăCurs online
Ce voce caldă și blândă ai, dragă Adela! ❤️ Îmi inspiri atât de multă feminitate prin simplitatea și delicatețea ta! Sunt recunoscătoare pentru faptul că te-am descoperit! 🙏❤️
AnonimăDin comunitate
În urma acestui program: mi-am recuperat legătura cu corpul pe care o pierdusem, mă deconectasem; am început să simt altfel plăcerea, plăcerea de a fi în corp, plăcerea de a trăi; am conștientizat că tot ce am căutat toată viața se află deja în interiorul meu, că am tot ce am nevoie pentru a fi fericită, trebuie doar să le accesez; că oricând mă deconectez de la Sursă sunt doar la o respirație distanță pentru a mă reconecta!
Alina Elena PorumboiuProgramul Alchimia Pântecului
Mulțumesc pentru că ai deschis ușa pentru mine spre esența mea feminină. Ești un învățător al Iubirii!
Bogdana RuncanRetreatul Body Bliss
Nu există respirație după care să nu simt nevoia să-i trimit recunoștință Adelei pentru ceea ce aduce prin programele ei de respirație. Programele de respirație ar fi minunat să fie noile daruri oferite femeilor 😀. Dacă nu îți simți viața, Adela te face să o simți 😀❤️
CorinaRespirația alchimică
M-am simțit atât de prezentă în corpul meu și de apropiată-intimă cu mine, cum nu m-am simțit niciodată.
Eva Florentina MoraruCurs online de sexualitate feminină conștientă
Pe lângă emoții de tot felul și sensibilitate, eu în săptămâna respirațiilor am râs cu poftă și neașteptat de mult. Dacă mă amuza ceva, mă lua valul. Explodam și nu mă puteam doza. Crize de râs 😄, eliberator. Onestitate + umor = match made in heaven.
Loredana CâmpeanuRespirația alchimică
Acest curs de alchimie a pântecului îl recomand oricărei femei care dorește să își alchimizeze emoțiile, traumele, durerile sufletești. E un curs intens și e nevoie de timp, răbdare, dorință și voință. Un proces eliberator care pe mine m-a ajutat să alchimizez emoțiile care nu erau în folosul meu și m-a făcut să înțeleg că toate durerile de pe lineajul meu feminin se pot curăța și pot avea o viață în armonie și iubire. Recomand acest curs și pentru femeile care își doresc să devină mămici .. eu personal simt cum am creat un spatiu pur și curat gata să găzduiască un suflețel.
Mădălina D.Programul Alchimia Pântecului
Evenimentele pe care le susții te aduc mai aproape de tine, de inima ta, de feminitatea ta.
Valentina SavuEvenimente
Aveam probleme cu infertilitatea și nu îmi venea ciclul decât cu pastile. În dimineața asta mi-a venit ciclul. Este a doua oară în viața mea când ciclul meu vine natural.
AnonimăDin comunitate
Simt că acesta a fost unul dintre cele mai simple, dar în același timp, complexe programe la care am participat. Mi-am dat seama că mereu căutam schimbarea în lucrurile complicate, însă programul Adelei m-a făcut să realizez că adevărata schimbare vine din lucrurile simple și nu îmi vine să cred că doar prin respirație se pot produce atât de multe alchimizări. Mi-am dat seama cât este de importantă relația cu propriul corp. Mulțumesc Adela și Roxana! Admir foarte mult autenticitatea din voi!
Ruxandra A. NițuProgramul Alchimia Pântecului
Acest parcurs schimbă vieți și dacă până atunci poate doar ai gustat din dulceața ei, acum rămâi iremediabil îndrăgostit de viață.
C. LauraCurs online de sexualitate conștientă
Adela, mulțumim pentru spațiul pe care l-ai creat cu atâta blândețe și putere în același timp, în care ne-am manifestat fiecare feminitatea, puterea, sensibilitatea, libertatea, durerea. ❤️ Recomand programele Adelei tuturor femeilor care vor să se descopere... altfel.
Andreea SilochiProgram online
Feedback: Primul lucru — îmi pare rău că nu am știut de curs mai devreme! E atât de fain și de interesant cursul, și e cu exemple concrete, ușor de parcurs. Am avut multe conștientizări pe parcurs. Viața mea se împarte în: înainte de curs și după curs. Altfel încep să trăiesc acum. Cursul e foarte bine structurat și organizat. Adela, ai creat un curs unic! Te felicit și îți mulțumesc!
AnonimăCurs online
Buna Adela! M-am simțit minunat în aceste 5 săptămâni. Sincer, mă simțeam ca un copil ☺️, nerăbdătoare să te ascult și să îți simt energia! Mulțumesc! 🙏
AnonimăProgram online
Adela, doar ce am refăcut Respirația Inimii din programul Alchimia Pântecului, este magică respirația, am avut așa conștientizări atât de profunde și încep să mă iubesc cum nu crede că am facut-o vreodată. După Programul de Alchimie a Pântecului pot să spun că sunt o altă femeie, am înțeles ce înseamnă să mă iubesc cu adevărat, sunt în proces de schimbare, sunt conștientă că mai am de practică și de lucru cu mine dar un lucru e sigur, sunt pe calea ce bună și asta și datorită ție și acestor practici minunate create de tine. Mulțumesc din inimă pentru tot.
Anca Elena HorbaniucProgramul Alchimia Pântecului
Ce am trăit aici m-a schimbat 176 grade. În primul rând, m-a făcut să-mi văd și să-mi înfrunt neputințele.
Oana RednicCurs online de sexualitate feminină conștientă
Pentru mine a fost revelator și eliberator. Am venit cu intenția de a-mi da voie să mă întorc spre mine și spre corpul meu, să mă opresc pentru o clipă doar eu cu mine. Să ies din „a face”. Am primit mai mult decât speram. Încă am o stare de bine, de eliberare și prezență pe care simt că le-am primit din mâinile tale.
Simona MalesProgram online
Am râs și azi urmărind ultimul modul, mi-a adus mult bine. Avem nevoie de tine, ești într-un moment al vieții în care minunat oferi din ceea ce ai învățat și experimentat, e multă maturitate și înțelepciune asezonată cu un umor foarte fain. Pentru mine ambele cursuri au fost OAU, am simțit multă recunoștință. Aștept cursul de sexualitate!
AnonimăCurs online
Mulțumesc din toată inima, Adela dragă! 🤗 Ești chiar adorabilă!!! 🥰 Tare recunoscătoare sunt ca mi-am ascultat intuiția și am ales să particip la program. A fost și îmi va fi în continuare super benefic! 🙏 Te îmbrățișez și te iubesc și îți sunt și tare recunoscătoare, femeie minunată!
Maria CristinaProgram online
Bună dimineața femei frumoase! 🤗 Voiam să vă împărtășesc ca astăzi, după respirația și exercițiul de aseară, m-am trezit cu o stare foarte bună, mă simt foarte energică, deși zilele trecute parcă eram scursă de energie. Dimineață la trezire, am simțit să mă pun în poziția fetală și simbolic m-am conectat cu mama. Simt ca o renaștere în tot corpul! Mulțumesc Adela, cu recunoștință!
Ioana RotaruRespirația alchimică
Eu nu am simțit blocaje în timpul meditației, din contră, doar dorință și plăcere. Mulțumim pentru toate lucrurile minunate pe care le împărtășești cu noi! Nici nu știi ce mă bucur că te-am întâlnit! Mi-ai schimbat percepția asupra vieții. Love you!
AnonimăDin comunitate
Eu am făcut primăvara trecută programul de Alchimia Pântecului și pentru mine a fost transformator, și pe plan fizic și emoțional. E într-adevăr minunat și îl recomand cu mare drag ❤️
VioricaProgramul Alchimia Pântecului
Am simțit să îți scriu și să îți mulțumesc din inimă pentru tot! Tu știi oricum că sunt fana ta și am 200% încredere în tine. Încă sunt în proces de conștientizare a transformării mele după cursul de fertilitate conștientă. Schimbări legate de corpul meu, de convingerile mele, de atitudinea mea față de sexualitate — toate s-au transformat. Nu mi-am dat seama așa de mult de ele până când nu am început cursul de sexualitate cu tine.
AnonimăCurs online
Ce frumos! 😳 Mulțumim tare mult, Adela! Abia aștept! ❤️ Acest program mi-a adus multe trăiri frumoase, conștientizări valoroase, provocări și o încredere mai mare în mine și în atuurile mele ca femeie. Vă îmbrățișez cu drag pe toate! 🤗
Ioana Codina SabauProgram online
Și eu de când fac respirațiile simt mult mai multă flexibilitate, relaxare și spațiu în zona pântecului și îmi vine tot mai ușor și mai plăcut să le fac. Respirația din acest modul am făcut-o chiar dacă sunt răcită și am nasul înfundat — am alternat respirația pe nas și pe gură atât cât am putut, tocmai pentru că am nevoie acum de mai multă căldură în corp. Se simte minunat după și remarc cum se îmbunătățește și respirația și starea mea.
VioricaProgram online
Mulțumesc pentru fiecare curs pe care l-ai susținut, dragă Adela.
Oana Eliza ClopoțelCursuri și evenimente
Fete, e musai să împărtășesc cu voi. Am reluat azi respirația și mi-am dat voie să fac dragoste cu mine, așa cum nu am făcut-o niciodată — cu multă răbdare și iubire, fiind atentă și prezentă 100%, descoperind puncte noi de plăcere. A fost magic, mai mișto ca niciodată, și pe lângă asta am experimentat și ejacularea feminină, prima dată în viața mea. Iuhuu, so good to be alive! 💕
AnonimăProgram online

Din mesajele primite

Mesaje pe care mi le-ați trimis de-a lungul anilor, pe WhatsApp, Instagram și pe e-mail. Apasă pe oricare ca să-l citești mare.

AnonimăCartea „Spre feminitate”

La câte lucruri am învățat doar din cartea Spre feminitate prețul e 1% din recompensa ce ți-o datorez ,felicitări Adela ești unica. Informațiile pe care le-am absorbit la propriu astăzi nu le-au primit cel puțin 3 generații de ale mele începând cu mama . Îți mulțumesc ❤️🙏🏼🙏🏼

MădălinaAtelierul de maternitate

Pentru mine a fost minunat tot parcursul acestui an alaturi de tine in timpul cursurilor, retreatului.. webinarului.. m-ai împuternicit enorm ..si sunt asa fericita ca cineva mi te-a scos in cale si ca mi-am ascultat intuiția sa am curaj sa accesez acel prim curs al alchimiei pantecului .Dupa webinarul acesta simt ca sunt pregătită sa plantez sămânța , sa o las sa crească .. si sa ii dau iubire si naștere...

Sufletește ma simt atat de binecuvântata ca v-am cunoscut pe tine si pe Roxi..💖🥹🤗

Ca sa răspund la intrebarile tale sa stii ca toate informațiile si practicile mi-au fost si imi sunt de folos. În viitor te vad ca pe o doula dedicată cu tot sufletul si chiar cred ca ti s-ar potrivi daca simți si tu asta 🙂 (eu am incredere si ma las pe “mana “ta cand si daca va fi momentul :))

Multumesc din inima pentru tot.. sa stii ca esti prețioasa 💖

Cu drag ,
Mada

Anca-Elena HorbaniucProgramul Alchimia Pântecului

Adela 💛 doar ce am refacut respiratia inimii din programul alchimia pantecului, este magica respiratia, am avut asa constientizari atat de profunde si incep sa ma iubesc cum nu cred ca am facut-o vreodata. Dupa programul de alchimie a pantecului pot sa spun ca sunt o alta femeie, am inteles ce inseamna sa ma iubesc cu adevarat, sunt in proces de schimbare, sunt constienta ca mai am nevoie de practica si de lucru cu mine dar un lucru e sigur, sunt pe calea cea buna, si asta si datorita tie si acestor respiratii minunate create de tine. Multumesc din inima pentru tot!

Alexandra MarinaAtelier

Superb atelierul aseară, Adela!!
Intenția mea pentru atelier a fost sa ma umplu de încredere, iar ceea ce ai împărtășit tu înainte de respiratie cu ceea ce s-a înfiripat, revărsat pe mine și in mine in timpul respirației a fost exact încredere, atât cât a fost loc și atât cât pot sa o simt eu acum dar o simt mai mult decât as fi știut ca pot o simți. Mulțumesc ❤️✨✨

Raluca BarbutaCursul de menstruație

Tare îți mulțumesc pentru acest curs și îl recomand de fiecare dată când am ocazia. 🙏 Sunt deja vreo 4 ani de când am renunțat la Nurofenul lunar, scăpat de un fibrom și de când sunt mult mai conectată cu mine.

@anina.soreanuRespirația alchimică

Un alt lucru pe care mi l-a adus practica respiratilor @adelaharu este fix bucuria de a fi femeie și încrederea în intuiția mea. Îmi amintesc și acum că după prima respirație alchimică i-am dat mesaj ei și altor prietene și le-am zis ca acum SIMT ce înseamnă să fii femeie, nu știu, simt!

@anina.soreanuRespirația alchimică

Chiar azi m-am trezit la 9:30 cu niște emoții copleșitoare pe care nu puteam să le înțeleg, am plâns o oră, m-am uitat în calendar să văd ce zi este și am înțeles. Sunt în faza premenstruală și în ultimele zile am dormit foarte puțin, un aspect important pentru o femeie în perioada aceasta. Am făcut o respirație alchimică din cursul @adelaharu și am dansat de bucurie apoi.

AnonimăCurs online

Doamne, la câte întrebări mi-ai răspuns.. Și la cele pe care nu le-am pus.. Și alea din vocalul de ieri.. 🫣

Iar modulul de azi parcă a venit fix la fix.. Cu deschiderea inimii..

Nu mai știam că modulul 4 e despre inimă.. 😇

Foarte faină a fost curgerea de la animalul interior la ce ai zis despre inimă, deschiderea ei.. Inimă de gheață..

Mulțumesc. 🙏

AlexandraRespirația alchimică

Hello, am facut prima data respiratia de accesare a energiei masculine. Mi-a placut atat de mult!! ❤️❤️❤️ Foarte diferita pt mine de toate celelalte de pana acum.

Au iesit la suprafata cateva lucruri. Cand eram la zona ovarelor am remarcat gandurile ca masculinul nu are rabdare, isi urmareste scopul si satisfatia proprie, ca nu manifesta autocontrol, iar femininul era speriat, parca intr-o stare de freeze cumva, ca raspuns la un comportament abuzator.

AnonimăSeara de respirație

Nu pot sa exprim ce s-a întâmplat vineri la seara de respirație, dar ceva e diferit, ziua următoare toată lumea m-a luat în brate, m-am înțeles cu părinții mei, fără sa ne certam sau sa ne facem reproșuri, am fost mai relaxată decât de obicei, am căpătat un sentiment de calm și împăcare, puțin mai multă abandonare în mâinile vieții, un sentiment ca orice se întâmplă e bine, ca cineva e cu mine ( mai ales ca eu aveam sentimentul de ceva vreme ca sunt singura ), ma simt iubita după seara de respirație cu tine.

AnonimăCărțile „Magia Ciclului Feminin” și „Spre feminitate”

Draga Adela,
Am citit cu cea mai mare placere cartile tale “Magia ciclului feminin” si “Spre feminitate”.
Vreau sa iti spun ca imi vine sa le port cu mine peste tot si ma tot uit: “In ce faza sunt? Ce e de facut? Ce tehnici de respiratie am chef sa aplic acum?”
Iti multumesc ca share-uiesti toate aceste informatii & tehnici de vindecare si de crestere a poftei de viata! Pt ca asta simt cand iti ascult video-urile: Imi vine chef de viata! (nu stiu cum faci, dar transmiti exact ce are nevoie sufletul meu sa auda in perioada asta!)
M-am inscris si la atelierul d[…], abia astept sa ne cunoastem live ❤️.

AnonimăDin comunitate

Și acum după asta, vin cu vesti minunate, magnifice!!!! In urma cu doua sapt am refăcut testări, histeroscopie, cu probe pentru biopsie, si ieri au venit rezultatele! Totul este curat, negativ!!! Sunt perfect sănătoasă!!

LuminițaCărțile „Spre feminitate” și „Magia Ciclului Feminin”

Dragă Adela,
numele meu este Luminița, iar astăzi vin către tine cu un feedback legat de cărtile "Spre Feminitate" și "Magia Ciclului Feminin"- cărți cu care am rezonat de la primele rânduri. Aceste lecturi merită citite și recitite, aprofundate și practicate. E o mare bucurie și binecuvântare să fim contemporane și să avem acces facil la toate informațiile valoroase împărtășite de tine. Fiecare femeie ar trebui să intre în contact cu tainele feminității, care sînt adevărate comori pentru noi toate, idiferent de vârstă.
Îți mulțumesc și recomand cu drag învățăturile tale! 🤍🤍🤍 💃🤗

@irina.tudor10Programul dedicat menstruației

Recomand cu mare drag programul dedicat menstruatiei susținut de Adela, dar și toate celelalte, va va aduce schimbari în moduri infinite!❤️

Nicoleta IonDin comunitate

Da, este superb ce se intampla cu aceste practici. Felicitări, Adela pentru asa lucruri frumoase pentru femei, nu m-am gandit niciodată ca există soluții la asta, credeam ca pur si simplu asa se traieste, insa simteam ca o sa vina un moment in care voi gasi o soluție macar pentru perioada cand voi vrea sa devin mama, dar alt subiect care ma înspăimânta inainte, iar acum numai dupa 2-3 respirații ma simt mai încrezătoare! Este ceva fantastic, deci WOW!

AnonimăRespirație și meditație

Buna, Adela! Tot zic ca-ti scriu si nu mai reusesc... am facut prima respiratie rebirth imediat dupa ce am vorbit, si timp de 2 zile mi-a curs nasul nonstop zi si noapte, ca nici de dormit nu prea am dormit decat cu hartia in mana si cumva ridicata pe perna, apoi sinusurile au bubuit samd, cam o saptamana. Ulterior am avut o menstruatie atipica, f abundenta care a tinut o saptamana, am facut meditatia ta de curatare pt perioada ciclului, am simtit pulsatii in uter si am stat cu mana pe el, mangaindu-l mai mult ca niciodata, dar a fost super.
Iar astazi am mers la control si chistul de 5 cm... a disparut 🥰 si cumva am stiut din momentul in care am primit diagnosticul, din linistea pe care am simtit-o in corp, ca va fi totul bine.
Te imbratisez si iti multumesc!

Patricia, Eliza și RalucaAtelierul de Detox uterin

Patricia: recomand 🙂

Eliza: Și eu recomand cu drag! ❤️

Raluca: Și eu! A fost una dintre cele mai profunde respirații, căreia i-am simțit imediat efectele în viața mea.

Ionela-DanielaSesiuni individuale

Fetelor, va recomand cu mare drag sesiunile individuale de coaching cu Adela, au fost revelatoare pentru mine. Adela mi-a oferit niste perspective la care nu m-as fi gandit vreodata si care m-au ajutat sa-mi inteleg si integrez femininul si masculinul.💕

@andreeasilochi.musicCărțile Adelei

Au ajuns cărțile minunate și extrem de utile de la @adelaharu

Pe una am terminat-o, de alta, tocmai ce m-am apucat.
Îmi doresc să împărtășesc cât mai multor femei aceste informații valoroase.

Ghici unde vor merge fainele astea?

AnonimăProgramul Alchimia Pântecului

Bună Roxana, am vești bune. Am participat la cursul de anul acesta de alchimia pântecului și am rămas gravidă 🤰 mulțumește-i Adelei și transmite-i ca programul e cu adevărat magic 🪄 😘🤗 va îmbrățișez cu drag

AnonimăCursul de menstruație

Cred că am participat aproape la toate cursurile cam de acum 3-4 ani, cam așa. Am început cu cel de menstruație unde după atelier mi-a dispărut pur și simplu fibromul care ieșise la radiografie cu o lună în urmă. Și tot de atunci am renunțat la Nurofenul lunar. Îți sunt recunoscătoare și te pomenesc de fiecare dată când am ocazia. 🙏 Am recomandat prietenelor, femeilor pe care le întâlnesc și se plâng de aceleași probleme.

AnonimăMeditația de eclipsă

Servus Adela 🤗😍, am făcut aseară de Eclipsa meditatao din ultimul webinar de practică. A fist delicios și divin, nu cred ca pot exprima în cuvinte ce am simțit. Super eliberator și încărcat cu bucurie. De fiecare dată când respir cu tine e diferit, dar mereu magic. Mulțumesc că faci aceste eespiratii și ca ești parte din călătoria mea. 😘😚

AndraCărțile Adelei

Azi este o zi ploioasă la noi și vă arăt ce fac eu de dimineață
Savurez ceaiul Menstruație conștientă, o lumânare frumoasă și o carte magică

O citesc pe @adelaharu care a scris câteva cărți faine ce ajută în a fi cât mai aproape de natura noastră interioară, a ne asculta corpul și cântecul său zilnic

Am mai citit această carte însă când o recitesc conștientizez și alte lucruri noi, îmi pun întrebări noi și fac sens cu momentele prin care trec în prezent
Ea ține și multe evenimente atât on line cât și fizice, unul va fi pe 8 octombrie chiar la […]

@anina.soreanuRespirațiile Adelei

Vă las aici sclipirea mea din ochi pe care o am după respirațiile @adelaharu

😍😍😍

BiancaRespirația plăcerii

Pentru mine respirația plăcerii astăzi a fost a 3 a oară ... am profitat de posibilitatea de a o face și a fost intens, copleșitor, ca o regăsire puternică și constat ca anxietatea și dependența emoțională s-au redus semnificativ. Mă simt mai întreaga. ❤️

@gonteaancaDin comunitate

Mulțumesc că ești parte din viata mea și că susții astfel de evenimente. După ce am început să lucrez cu tine sunt mai în corp decât eram înainte și am învățat sa fiu atenta la mesajele lui și învăț sa ma iubesc și sa iubesc corpul acesta. 🥰😘❤️❤️❤️

AnonimăMeditație

Ese sentimiento de gratitud después de la meditación con @adelaharu 🤍

@simplist_imperfectartDin comunitate

Am trait atat de intens exercitiul Adelei Haru incat nu m-am putut opri din plans✨

Nu a fost intamplator faptul ca l-am facut cu Mihaela✨
Cred ca a fost nevoie sa ne simtim si in alt mod, cu vulnerabilitate si mai deep decat a fost pana acum.

Multumesc

@adelaharu
@mihaela.bardasan
@simplist_imperfectart

AnonimăCartea „Relațiile conștiente”

Dragă Adela, multe, multe, multe ❤️❤️❤️ de la mine, mi-a plăcut tare, tare cum ai pendulat de la informatii profunde, intelepte...la jovialitate si zambete.
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!!!

In paralel am citit si cartea "Relatiile constiente, feminin si masculin.." asta m-a ajutat sa aud mai clar ce ai transmis in întâlniri. 🫶🙏 O reiau, mi-a plăcut tare.

MădălinaAtelierul de maternitate

Salut draga Adela..

tocmai am terminat de vizionat Atelierul de maternitate. Mi-a părut rau ca au intervenit chestii si drumuri neprevăzute in ziua atelierului si nu am putut intra live..dar nimic nu e întâmplator. Am vizionat in liniște si armonie.. am luat la notiteee mai bine de 18 pagini. 🙂 asa informații prețioase era fain sa ne învețe in scoli cineva.

Două participanteRespirația împreună

Anonimă: Minunat!Mi-a schimbat instant starea,asta îmi place cel mai mult la respirații!
Mulțumesc mult!❤️

Anca: Minunat si la mine, extatic spre final🥰. Am cam tras chiulul de la respirat in ultimele luni si mi-am amintit cat de benefic este si cat de bine se simte. Ma bucur ca mi-am dat voie sa primesc cu totul acest cadou.
Multumesc cu recunostinta, Adela, pentru generozitate🤗❤️

AnonimăAtelierul de Detox uterin

Suuuuperb a fost. 🤩🙏

Mintea mea a fost: cum, nu mai trebuie să salvez pe nimeni? Pe nici o strămoașă?? 🙄🙄🙄

Și primesc răspuns de la ele: important este să te salvezi pe tine. Noi te susținem. 🥰

Doamne cât de fain a fost la dans cu bunicile și străbunicile. 😍

Acum te înțeleg când ziceai de practică constantă.. La un moment dat se vede. 😇

Mulțumeeeesc pentru acest atelier de detox uterin. 🙏

Eliza Oana ClopoțelCursul de sexualitate conștientă

După vreo 2 luni în care n-am mai făcut respirația celor 3 pulsuri, iată că acum i-a venit timpul. Atât de multă energie vitală mi-a adus, claritate, liniște și iubire în fiecare celulă din corpul meu. 😍

Mulțumesc, dragă Adela pentru tot ce creezi și ne oferi. 🙏

Recomand cursul de sexualitate conștientă, aduce mult plus valoare, chiar și după ce îl parcurgi de câteva ori. ❤️

MădăRespirația alchimică

Ai mai împărtășit din nou o bucățică din trăirile tale în care din nou am simțit ca mă regăsesc când spuneai de frica de moarte. Am avut exact aceleași stări de anxietate exact cum descriai cu pălmi transpirate și stări de rău .. în acea perioadă te-am descoperit pe tine și pot spune sincer ca m-a ajutat enorm respiratia alchimică. S-au diminuat mult aceste stări care acum apar uneori când sunt în trafic ,(asta pentru ca acum 3 ani am fost victima unui accident și pentru felul agresiv în care conduc unii)însă când simt panică apelez la respirat și atunci mă încredințez Divinului și trec peste.

Mulțumesc pentru ca alegi să continui pe această cale a respirației.

Te îmbrățișez cu iubire
Mădă

@anina.soreanuCursul de menstruație

Referitor la cursul de menstruatie al @adelaharu , pentru mine acela a fost începutul cunoașterii corpului meu cu adevărat, să mă simt. Acum, prin intermediul menstruatiei, înțeleg clar ce nu am făcut bine în acea perioadă, să mă accept mai mult înainte de menstruatie când emoțiile sunt mai intense și să nu iau decizii importante. Caut să îmi pun activitățile intense în funcție de ciclul fiecare faze a ciclului menstrual și înțeleg ca energia mea nu se resetează zilnic, ci odată la 28 zile!

@anina.soreanuCursurile și cărțile Adelei

Recomand cursurile @adelaharu, eu am început cu cărțile ei și m-au introdus într-o altă lume, a unei femei conștiente! Consider menstruatia cel mai important semn de alarmă pentru o femeie, nici nu se poate discuta despre sexualitate sau maternitate conștientă făra a fi conștientă de ceea ce simți în corpul tău!

@zana.cuvintelorEveniment

În cadrul acestui eveniment, am întâlnit-o pe @adelaharu , un Om tare fain, cald, cu care am început să colaborez. Un om de la care am avut și am tare multe de învățat, în călătoria mea de autocunoaștere.
Adela este nu doar un om deosebit, dar și un profesionist desăvârșit, de la care...

AlexandraRespirația alchimică

In zona pieptului am remarcat oboseala masculinului de a tot da ( eu ca femeie inclusiv a da barbatilor ) iar femininul se simtea nevazut (‘Hei, dar pe mine cand ma vezi? Si eu am nevoie sa imi dai). Parca am simtit cum femininul recunostea fata de sine ca are nevoie, parca acum realiza ca ea vrea sa primeasca.

A fost o energie faina la final, de inceput de armonizare. Ca si cum se vedeau unul pe celalalt si au intrat intr-o comuniune.
Mi-a placut tare mult respiratia asta!

AnonimăDin comunitate

Mulțumesc că ești parte din viata mea și că susții astfel de evenimente. După ce am început să lucrez cu tine sunt mai în corp decât eram înainte și am învățat sa fiu atenta la mesajele lui și învăț sa ma iubesc și sa iubesc corpul acesta. 🥰😘❤️❤️❤️

AnonimăRespirația alchimică

Daaa pentru ca esti o mare inspirație pentru noi si doresc sa stie cat mai multa lume despre harul tau pentru ca eu stiu ce am simțit si ce simt cand fac respirațiile alchimice .
Știu cum viața mea s- a schimbat si se schimba , cum corpul meu radiază , zburda si zâmbește de eliberare atunci când il ascult si il las sa imi arate tot ceea ce in el este blocat.

AnonimăDin comunitate

Și deși săptămâna trecută ți-am scris ca îți mulțumesc pentru tot ce împărtășești fără sa știu aceste rezultate, azi îți scriu cu recunoștință imensa ca ai fost alături de mine in tot acest timp in tot acest proces, ai fost parte din procesul meu de descoperire si vindecare! Îți mulțumesc si veșnic recunoscătoare pentru prezenta ta in viața mea! ❤️

Anca-Elena HorbaniucProgram online

Recomand programele Adelei!💛 Oferă o metoda de lucru cu noi foarte blanda și eficienta! După programele la care am participat am început sa ma valorizez mai mult, sa ma vad, sa ma accept asa cum sunt, am simtit ca m-am centrat si mi-am însușit energia în care o femeie la 40 de ani este bine sa fie.
Mulțumesc Adela Haru! Abia aștept retreatul.😁💛🌹❤️

AnonimăRespirația alchimică

Bună seara! Adela vrea sa îți spun că de mulți anii nu am mai fost asa liniștită la menstruație ca acum de cind am făcut respirația alchimica data de tine. Îți mulțumesc mult de tot.

AnonimăRespirația alchimică

La finalul respirației, am avut un sentiment de proudness când am dansat cu strămoașele mele, ca și cum aparțin lor, cum eu eram mândra de ele dar în același timp și ele de mine.

Am terminat respirația și m-am simțit mai ușoară, mai puțin supărată și mai puțin nervoasă.

Mulțumesc mult Adela și Roxana pentru ce faceți și nu în ultimul rând mulțumesc mult doamnelor frumoase pentru ce ați împărtășit pe grup, m-ați ajutat să nu-mi fie teamă și să fiu încrezătoare în ce mi s-a arătat, în ce am simțit și în intuiția mea!

AnonimăDin comunitate

Eu am 26 de ani si m-am bucurat cand am citit ca tu la 29 ai avut clickul care te-a dus pe drumul tau, de implinire proprie si moment din care care traiesti energia extatica a vietii.. cumva ma simt in urma in viata si traiesc o iluzie ca am pierdut timp, ca pana acum trebuia sa have it all figured out nu stiu cum sa zic

Totul se misca foarte repede si mi-ai fost un reminder ca e ok unde sunt, si ma bucur ca pot sa ma bucur de cunostintele si practicile tale cat mai devreme si ca totusi am irosit destul timp si nu mai am de ce sa continui asa

Multumesc 😘

PatriciaRespirația armurilor

Las si eu inca o recenzie aici. Multumesc infinit pt respiratia armurilor, Adela! 🤗 Pt ca se schimba multe in viata mea, mi-a intarziat menstruatia 4 zile de atata stres, cand de obicei, vine ca pe ceas. Am facut practica aseara si azi curge ce trebuie. I iz happy. Multu! 🥰

VioletaPractici feminine și respirații

Cum as putea să mulțumesc cu cata bucurie împărtășesc voua ca făcând respiratii ,rezultatele mele de la glanda tiroida sunt optime care acum câți va ani 3 circa aveam noduli titoidieni,
Și cea mai frumoasa experiență trăita in aprilie dupa consultatiile la ginecolog, se uită la mine medicul si ma întreabă dar tu?....Despre ce spuneti???
Ești bine nu ai trompe infundate....nu ai la ovare ....nu ai la uter polipi....asa se vede ceva polip mic la uter a spus e in ordine.
Va îmbrățișez @Adela Haru ,@Roxana Anton 🙌✨❤️❤️❤️

AnonimăProgram online

Draga Adela, mi-a aparut prin reeluri si mie acel clip si vreau sa iti transmit dragoste ❤️ imi pare rau de cei care nu inteleg ce faci tu aici si sunt muuulti. Mie programul tau mi-a schimbat viata si mi-a oferit o profunzime a vietii pe care nu as fi putut fara tine sa o obtin. Am avut momente in care ma intrebam daca chiar rezonez cu tine pentru ca gandeam mult tot. Din pacate societate e bombardata de pseudostiinta si spiritualism la 2 lei, dar suntem aici o mana de femei care te intelegem si te sustinem ❤️ much much much love from me to you ❤️

AnonimăCursul Menstruație conștientă

Buna Adela 🥰
Dupa câteva luni (4-5)de la urmarea cursului ,,menstruație conștientă,,...ultima dată când tot faceam eu dansul menstruației sa ajut sa coboare menstra...numa numa nu mai venea🤫🙃
Am mai asteptat câteva ziele pt ca am zis ca sigur se întâmplă ca alta data si imi întârzie mai mult timp, dar pana la urma am facut un test de sarcina ( a venit mult asteptata minune in burtică❤️, sunt mai mult de 7 ani de cand așteptăm un bebe)

AnonimăRespirația inimii

Si a fost minunata. A fost exact ce aveam nevoie astazi. Am eliberat multe emotii si stari negative din ultima perioada si acum simt o relaxare in tot corpul. Si mi-a disparut senzatia de apasare in piept.

AnonimăZiua de reîncărcare

Și, ce mi-am luat prețios de la @adelaharu a fost ideea de 👇

Ziua de reîncărcare a bateriilor

Ori, adesea ne pierdem în așa multe task-uri și alergat încolo-încoa.
Cum spunea și Adela, ca un telefon care constant pare că mai are un pic și se descarcă și deși știi treaba asta, nu-l lași să se încarce complet.

IoanaDin comunitate

A fost extraordinar și extrem de profund pentru mine. Au ieșit la suprafață niște nuanțe din abuzurile sexuale, am înțeles unde mi-am retezat eu mie dreptul la a mă mai bucura de viață și plăcere. Am plâns și am eliberat mult.
Apoi a venit cu atâta iubire, lumină, bucurie și renaștere!
Până la mine în pântec am ajuns și am alchimizat ❤️
La final râdeam, săream și dansam ca un copil.

Bucuria și inocența copilăriei au revenit în viața mea ❤️

OtiliaRespirația alchimică

Wow wow wow.. superbaaaa aceasta meditatie... a scos la suprafata ceva ce 6 ano de terapii nu au reusit...
Multumesc Adela.. multumesc grupului
...
Sa aveti o seara linistita

IoanaRespirație

Bună dimineața! Aseară pe la 23, făceam și eu respirația.
A fost...nici n-am cuvinte! Abia aștept să o repet.
În special când am respirat in zona inimii am simțit că mă topesc de plăcere și iubire!
Mai departe, a avut o încărcătură plină de sacralitate.
Genială! Cred că și respirația e genială, dar și drumul fiecăreia dintre noi până aici să putem simți așa ceva ❤️

@ginamaicanDin comunitate

O ascultam mai devreme pe Adela, cum vorbea cu vocea de zana.

Ce inseamna frumusetea adevarata?

@adelaharu 🤍✨

@anina.soreanuAtelier

Atelierul tău m-a făcut să mă îndrăgostesc de sânii mei, să fiu mai blândă cu ei, să înțeleg ce țin ei (emoții negative, supărări), ador shaking-ul sânilor și exercițiile le fac regulat încă pentru că observ în ce stare frumoasă de iubire de sine mă simt de fiecare dată după ele! Multumesc, Adela, îmi place mult atenția pe care o dai programelor tale, iar acesta este preferatul meu! 🫶

@simplist_imperfectartDin comunitate

Există lacrimi care nu vin din durere.

Vin atunci când sufletul simte mai mult decât poate mintea explica.

Nu tot ce este important poate fi pus în cuvinte. Uneori, emoția își găsește propria limbă.

Iar limba ei a fost plânsul.

Recunoștință. Bucurie. Prezență.

Multumesc pentru acest moment @adelaharu

OlgaRespirația alchimică

Bună dimineața

Adela, am parte de câte o respirație atât de life changing și în momentul ăla îmi vine să te îmbrățișez și o și fac mental( dacă te ai simțit îmbrățișată aseară, eu eram 😂) Ce binecuvântare cu tine și cu practica asta !

@laryart.fitRespirația alchimică

Deep moment after breathing with @adelaharu 🥺💜

Ai trecut printr-un curs sau un cerc cu mine?

Scrie-mi ce a rămas cu tine. Dacă bifezi acordul, o public aici, cu prenumele tău, ca să le ajute și pe alte femei să aleagă.

Adresa de e-mail rămâne doar la mine: o folosesc ca să-ți răspund.