Atelier Online de Maternitate Conștientă
200lei
Atunci când o femeie rămâne însărcinată, ea știe în adâncul ei că viața ei nu va mai fi niciodată la fel. Corpul ei nu va mai fi la fel, chiar dacă ulterior își revine. Ceva se schimbă în mintea și în sufletul ei de femeie, fie că e conștientă de asta sau nu.
Din perspectivă energetică, nașterea unui copil este un portal al feminității ei, o trecere. Sarcina este de fapt o pregătire pentru această „trecere” care seamănă cu moartea. De altfel, moare o veche versiune a femeii care a fost.
În timp ce tot focusul familiei este pe copilul nou-născut, în universul ei ca femeie se întamplă foarte multe transformări de care puțină lume vorbește.
În cadrul acestui atelier vom aborda ce se întâmplă cu energia femeii după ce rămâne însărcinată, la naștere și în primii ani după naștere.
Pentru mine a fost o experiență intensă care m-a făcut să-mi adresez multe întrebări la care medicii sau oamenii de știință nu mi-au putut răspunde.
Pe parcursul acestui drum am descoperit enorm de multe despre ce se întâmplă cu energia feminină după naștere, lucruri care m-au ajutat să mă ascult mai mult și să mă înțeleg pe mine ca femeie și ca proaspătă mămică.
Două produse în aceeași comandă: −10%. Trei sau mai multe: −15%.
- Plată securizată prin Netopia
- Întrebări? Laura: 0742 709 306
Plată securizată
Cu cardul, prin Netopia
Cărți expediate rapid
În cel mult 3 zile lucrătoare
Poți muta suma pe alt curs sau altei persoane
Laura: 0742 709 306
Descriere completă
Ce vom aborda?
- Ce se întâmplă cu corpul fizic, emoțional și energetic al femeii încă de la concepție și mai ales după ce naște
- Ce anume te poate ajuta să ai parte de o naștere naturală și în armonie
- Importanța celor 40 zile după naștere
- Alăptarea la nivel energetic
- Cum se schimbă relația cu bărbatul în sarcină și după naștere
- Care sunt etapele prin care trece femeia energetic și emoțional în primii 7 ani de maternitate
- Tiparele materne nesănătoase și alchimizarea lor
- Ce se întâmplă cu energia sexuală a femeii și cu relația de cuplu după nașterea primului copil
Atelier Online de Maternitate Conștientă
200lei
- Plată securizată prin Netopia
- contact@adelaharu.ro
- Laura: 0742 709 306
Nu știi dacă ți se potrivește? Programează o sesiune 1:1.
Te-ar mai putea interesa
Produse similare
-
Cărți
Spre feminitate
Cartea femeilor care știu că o relație armonioasă de cuplu are la bază relația cu tine însăți.
55lei – 75leiInterval de prețuri: 55lei până la 75lei Vezi detalii Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Meditații
Womb Light meditation
O meditație de relaxare și reconectare cu energia feminina in corp, ghidată de Adela Haru.
45lei Vezi detalii -
Ateliere
Program Online – Breast Care Love
Program online de îngrijire a sânilor: un ritual zilnic de automasaj inspirat din Ayurveda, Respirație Alchimică și exerciții…
555lei Vezi detalii
Atelier Online de Maternitate Conștientă
200lei



